13 definiții pentru destrăbălat (s.m.)

destrăbălát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăbăla] 1-2 Destrăbălare (1-2). 3 Depravare. 4 Destrăbălare (4).

destrăbălát2, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C.159 / Pl: ~áți, ~e / E: destrăbăla] 1 (D. oameni) Care are o comportare ieșită din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat (1), (pop) deșucheat, (îrg) destrămat (5), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 2 (D. femei) Care duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Si: depravat, desfrânat, deșănțat (1), imoral, pierdut, stricat, (pop) parșiv. 3 (D. viața, atitudinea, purtarea sau ținuta oamenilor) Care denotă ieșirea din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, indecent, pervertit, vicios, (liv) libertin, (pop) deocheat, deșucheat (1), (îrg) destrămat (6), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 4 (Trs; d. obiecte de îmbrăcămnte) Descheiat. 5 (Reg; d. oameni) Foarte sărac.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj. (Despre persoane și, p. ext., despre viața, atitudinea, purtarea sau ținuta lor) Care duce o viață imorală; desfrînat, dezmățat, depravat. Don Juan nu-i mulțumit de cum trăiește și în viața lui, care ni se pare nouă destrăbălată, el găsește deseori pricini de durere. IONESCU-RION, C. 84. ♦ (Substantivat) Persoană desfrînată. Damian nu ar fi crezut minciuna pe care o ascultase Lahu de la o destrăbălată ca oricare alta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 32.

destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte

destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; f. sg. destrăbălátă, pl. destrăbăláte

DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DESTRĂBĂLÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.

destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar. stră-. V. dezmățat și zbrehud.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertín, (rar) deșănțát, (pop. și fam.) parșív, (pop.) deșucheát, (înv. și reg.) rușinát, (reg.) șucheát, teșmenít, (înv.) aselghicésc, demoralizát, spurcát. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, stricat, (pop.) curvár, (înv.) preacurvár, preacurvitór. (Un bărbat ~.)

destrăbălát, -ă, destrăbălați, -te, adj. – 1. Desfrânat. 2. Dezordonat. – Et. nec. (DEX); din destrăbăla (MDA).

Intrare: destrăbălat (s.m.)
destrăbălat substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destrăbălat destrăbălatul
plural destrăbălați destrăbălații
genitiv-dativ singular destrăbălat destrăbălatului
plural destrăbălați destrăbălaților
vocativ singular
plural