DESMIERDAT, DEZ- adj. 1 p. DESMIERDA ¶ 2 † Desfătător, drăgătos: și-au scornit limba din lătinească, așa de iscusită și ~ă, cît că este limba îngerească (N.-COST.) ¶ 3 ‡ Răsfățat, alintat: fiind om tînăr, ~ și inimos (NEC.).

desmierdà v. 1. a mângâia cu vorbe de dragoste, a răsfăța; 2. a mângăia în genere: (soarele) strălucește și desmeardă oceanul de ninsoare AL.; 3. a se da plăcerilor. [Derivat din lat. MERDA, murdărie, însemnează lit. a scoate din murdărie, a spăla un copil în fașe, de unde a netezi pruncul, a-l mângăia: vorba făcea la început parte din graiul dădacelor].

desmierda (-d, -at), vb. – 1. A mîngîia. – 2. (Refl.) a se desfăta. – Mr. disńerdu, disńierdare. Lat. *dĭsmerdāre, de la merda (Pușcariu 522; Candrea-Dens., 491; REW 5520; Tiktin; Densusianu, GS, II, 18; Candrea; Scriban). Pentru evoluția semantică, cf. desfăta. Cihac, II, 495 explică greșit acest cuvînt prin intermediul mag. – Der. desmerdăciune, s. f. (înv., voluptate); desmierdător, adj. (mîngîietor, măgulitor).