Definiția cu ID-ul 444429:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

desmierdá (-d, -át), vb.1. A mîngîia. – 2. (Refl.) a se desfăta. – Mr. disńerdu, disńierdare. Lat. *dĭsmerdāre, de la merda (Pușcariu 522; Candrea-Dens., 491; REW 5520; Tiktin; Densusianu, GS, II, 18; Candrea; Scriban). Pentru evoluția semantică, cf. desfăta. Cihac, II, 495 explică greșit acest cuvînt prin intermediul mag.Der. desmerdăciune, s. f. (înv., voluptate); desmierdător, adj. (mîngîietor, măgulitor).