8 definiții pentru descălecat descălicat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

descălecat1 sn [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~uri / E: descăleca] 1-3 Descălecare (1-3).

descălecat2, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~ați, ~e / E: descăleca] 1 Care a coborât de pe cal. 2 Care s-a așezat undeva. 3 Care a întemeiat o țară.

DESCĂLECÁT, descălecaturi, s. n. Descălecare. [Var.: descălicát s. n.] – V. descăleca.

DESCĂLECÁT, descălecaturi, s. n. Descălecare. [Var.: descălicát s. n.] – V. descăleca.

DESCĂLECÁT s. n. Descălecare.

DESCĂLECÁT n. 1) v. A DESCĂLECA. 2) ist. (la cronicari) Statornicire pentru a întemeia o țară; întemeiere a unei țări. /v. a descăleca

DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat.

DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

descălecát s. n., pl. descălecáturi

descălecát s. n., pl. descălecáturi

Intrare: descălecat
descălecat
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descălecat
  • descălecatul
  • descălecatu‑
plural
  • descălecaturi
  • descălecaturile
genitiv-dativ singular
  • descălecat
  • descălecatului
plural
  • descălecaturi
  • descălecaturilor
vocativ singular
plural
descălicat
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descălicat
  • descălicatul
  • descălicatu‑
plural
  • descălicaturi
  • descălicaturile
genitiv-dativ singular
  • descălicat
  • descălicatului
plural
  • descălicaturi
  • descălicaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)