DEROGARE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – V. deroga.

derogare sf [At: TDRG / Pl: ~gări / E: deroga] Abatere excepțională de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale Si: derogație.

DEROGARE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; abatere (excepțională) de la o lege, de la un regulament etc. – V. deroga.

DEROGARE, derogări, s. f. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la») Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; abatere de la o lege, de la un regulament etc. Prin derogare de la legea...

DEROGARE s.f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; act, hîrtie prin care se derogă de la o normă; derogație. [< deroga].

derogațiune sf vz derogare

*derogațiúne f. (lat. derogátio, -ónis). Acțiunea de a deroga de la o lege, de la un contract. – Și -áție și -áre.

derogare s. f., g.-d. art. derogării; pl. derogări

derogare s. f., g.-d. art. derogării; pl. derogări

derogare s. f., g.-d. art. derogării; pl. derogări

DEROGARE s. derogație. (~ de la o prevedere.)

DEROGARE s. (JUR.) (rar) derogațiune. (~ de la o prevedere.)