13 definiții pentru depărtare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

depărtare sf [At: CORESI, EV. 283/1 / Pl: ~tări / E: depărta] 1 Mărire a distanței față de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat1 (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat1 (2). 3-4 (Înv; fig) (Așezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat1 (3-4). 5 Separare. 6 Înstrăinare. 7 (Înv) Părăsire a familiei, locului de naștere etc. Si: depărtat1 (7). 8 (Fig) Înstrăinare de o idee Si: depărtat1 (8). 9 Distanțare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat1 (9). 10 Lăsare a unei anumite distanțe până la ceva Si: depărtat1 (10). 11 Situare la o distanță de... Si: depărtat1 (11). 12 Îndepărtare de trunchi a unei părți mobile a corpului omenesc Si: depărtat1 (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat1 (13). 14 Ținere a cuiva la distanță Si: depărtat1 (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei ființe Si: depărtat1 (15). 16 Demitere dintr-o funcție Si: depărtat1 (16). 17 Exilare. 18 Îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat1 (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat1 (19). 20 Cruțare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat1 (21). 22 Debarasare. 23 (Îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanță mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanță. 26 (Îlav) Din ~ (sau ~tări) De departe. 27 (Îlav) La ~ La o oarecare distanță. 28 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanță. 29 (Îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanța între acesta și planul vertical de proiecție.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. Faptul de a (se) depărta. ♦ (Concr.) Loc situat la mare distanță de vorbitor. 2. Distanță. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. – V. depărta.

DEPĂRTÁRE, depărtări, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Faptul de a fi departe. Prietenia mea pentru Sevastița e una din acele simțiri pe care nici timpul, nici depărtarea n-au putut-o nimici. HOGAȘ, DR. II 139. ♦ Loc situat departe, la mare distanță de vorbitor. Zi și noapte, depărtările vuiau sub cumpăna clopotelor. CAMILAR, T. 123. Depărtările înalte, spre asfințit, în amurgul singuratic, stăteau cufundate într-o umbră viorie. SADOVEANU, O. V 441. Bălcescu... scrutează cheiul portului, depărtarea. CAMIL PETRESCU, B. 217. Cerul cenușiu plîngea ploaie măruntă și rece care învăluia depărtările și împăienjenea vederile. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ◊ Loc. adv. În depărtare (sau depărtări) = într-un loc depărtat, departe. Cînd e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb. COȘBUC, P. I 82. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. Au mers vestea-n depărtări Peste nouă țeri și mări! ALECSANDRI, P. II 179. 2. Distanță. De-aș putea, cu dragostea mea, toată Depărtarea dintre noi s-o sfărm. PORUMBACU, A. 45. Curînd nu-l mai aud; s-a pus între el și noi depărtarea. SADOVEANU, V. F. 26. De amîndouă părțile podului, la depărtări egale, între două șiraguri de salcîmi, erau două cantoane. C. PETRESCU, S. 39. ◊ (Cu determinări locale sau temporale) Muncea cu ziua, la o boieriță... peste trei dealuri depărtare. CAMILAR, N. I 214. Are el în pădure, depărtare de-aici un ceas, două prisăci. SADOVEANU, Z. C. 34. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. ISPIRESCU, L. 59. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. Deodată, din cerul albastru, au ieșit doi vulturi, negri soli ai nopții din depărtare, de dincolo de razele culcate în amurg. ARGHEZI, P. T. 105. Din depărtări Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, P. I 56. Milescu începu o melodie ușoară, ce părea că vine din depărtările adînci ale notelor de jos. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de veară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14.

DEPĂRTÁRE ~ări f. 1) v. A DEPĂRTA. 2) Interval dintre două puncte în spațiu; distanță. ◊ Din ~ de departe; dintr-un loc îndepărtat. 3) Loc situat departe de vorbitor. /v. a depărta

depărtare f. 1. acțiunea de a (se) depărta; 2. distanță, interval.

depărtáre f. Acțiunea de a depărta. Distanță, interval: pădurea e la depărtare de un chilometru de casa noastră. Din depărtare, de departe, de la distanță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

depărtáre s. f., g.-d. art. depărtắrii; pl. depărtắri

depărtáre s. f., g.-d. art. depărtării; pl. depărtări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEPĂRTÁRE s. 1. v. îndepărtare. 2. dezlipire, îndepărtare. (~ lui de casă.) 3. distanțare, îndepărtare, rărire, spațiere. (~ literelor unui cuvânt.) 4. v. distanță. 5. distanță, interval, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?)

DEPĂRTARE s. 1. distanțare, îndepărtare. (~ lui de grupul nostru.) 2. dezlipire, îndepărtare. (~ lui de casă.) 3. distanțare, îndepărtare, rărire, spațiere. (~ literelor unui cuvînt.) 4. (concr.) distanță, spațiu, (pop.) cale, (înv.) loc. (Între cele două orașe e o ~ de 40 km.) 5. (concr.) distanță, interval, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stîlpi?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEPĂRTARE. Subst. Depărtare, îndepărtare, distanță; distanțare, îndepărtare, rămînere în urmă. Abatere, deviere, deviație. Separare, izolare, despărțire, desprindere, despreunare (pop.), detașare. Risipire, împrăștiere, diseminare, răsfirare, rărire, rărit. Lungime, întindere, spațiu, interval; distanță mare, cale de o poștă, drum fără sfîrșit, cale lungă, distanță astronomică; zări îndepărtate; spațiu nesfîrșit, nesfîrșire., nesfîrșit. Sfîrșitul pămîntului, capătul lumii (pămîntului). Adj. Depărtat, îndepărtat, distant (rar); izolat, spațiat, rărit, detașat, despărțit, separat. Nesfîrșit, fără sfîrșit, infinit, interminabil. Vb. A fi departe, a fi la (mare) distanță, a sta departe. A se depărta, a se îndepărta, a se distanța. A pleca, a pleca în larg, a pleca la drum lung, a pleca peste nouă mări și nouă țări. A se separa, a se izola, a se despărți, a se despreuna (pop.), a se detașa. A se risipi, a se împrăștia, a se disemina, a se răsfira. A se abate, a devia. A se pierde în zare, a se pierde din vedere, a dispărea din fața ochilor, a se mistui în zare, a se topi ca noru-n zare. A depărta, a îndepărta, a ține la distanță. A abate, a devia. A separa, a izola, a despărți, a detașa; a risipi, a împrăștia. Adv. Departe, depărtișor (dim.), depărcior (reg.), în zare; de departe, din depărtare, din depărtări; în depărtare, la distanță; dincolo, acolo, aiurea; în lumea largă; la dracu-n praznic, unde a dus mutu iapa, peste (nouă) mări și (nouă) țări, la capătul pămîntului (lumii), la muma dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile, unde și-a pierdut dracul opincile. i V. dimensiune, dispariție, dispersare, fugă, lungime, separare.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MAIOR E LONGINQUE REVERENTIA (lat.) depărtarea mărește respectul – Tacit, „Annales”, I, 47. Scurgerea timpului face să crească prestigiul marilor personalități, țesând o aureolă în jurul lor și trecându-le în legendă.

Intrare: depărtare
depărtare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • depărtare
  • depărtarea
plural
  • depărtări
  • depărtările
genitiv-dativ singular
  • depărtări
  • depărtării
plural
  • depărtări
  • depărtărilor
vocativ singular
plural