8 definiții pentru denominativ (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.

DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.

denominatív, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr dénominatif lat dominativus, -a, -um] (Lin) 1 a Care denumește. 2 a (Îs) Verb ~ Verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 3 sn Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.

DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].

DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)

DENOMINATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

denominatív2 s. n., pl. denominatíve

denominatív s. n., pl. denominatíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DENOMINATÍV s. n. (< adj. denominativ, -ă < fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): cuvânt derivat de la un nume (de la un substantiv sau de la un adjectiv). În această categorie intră substantive, adjective, verbe și adverbe. Astfel, substantivele copilandru, copilaș, copiliță, copilărie, copileț și copilă sunt d. de la substantivul copil; adjectivele copilăros și copilăresc sunt, de asemenea, d. de la același cuvânt copil (sau poate chiar de la copilărie), verbul a copili și adverbul copilărește ne trimit tot la cuvântul copil (al doilea poate și de la copilărie). De asemenea, substantivele bunătate și bunic, adjectivele bunicel și bunișor și verbul a îmbuna sunt d. de la adjectivul bun.

Intrare: denominativ (s.n.)
denominativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denominativ
  • denominativul
  • denominativu‑
plural
  • denominative
  • denominativele
genitiv-dativ singular
  • denominativ
  • denominativului
plural
  • denominative
  • denominativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

denominativ (s.n.)

  • 1. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: