11 definiții pentru denominativ (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.

DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.

denominatív, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr dénominatif lat dominativus, -a, -um] (Lin) 1 a Care denumește. 2 a (Îs) Verb ~ Verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 3 sn Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.

DENOMINATÍV, denominative, adj. n. (Gram.; în expr.) Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. «A gospodări» e un verb denominativ, derivat de la « gospodar ».

DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].

DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)

DENOMINATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus

denominativ a. ce servă a numi: termen denominativ.

*denominatív, -ă adj. (lat. denominativus). Care servește la numit: termin denominativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

denominatív1 adj. m., pl. denominatívi; f. denominatívă, pl. denominatíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DENOMINATÍV, -Ă adj. (< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus): în sintagmele adjectiv denominativ, cuvânt denominativ, substantiv denominativ și verb denominativ (v.).

Intrare: denominativ (adj.)
denominativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denominativ
  • denominativul
  • denominativu‑
  • denominati
  • denominativa
plural
  • denominativi
  • denominativii
  • denominative
  • denominativele
genitiv-dativ singular
  • denominativ
  • denominativului
  • denominative
  • denominativei
plural
  • denominativi
  • denominativilor
  • denominative
  • denominativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

denominativ (adj.)

  • 1. Care denumește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • «A gospodări» e un verb denominativ, derivat de la « gospodar ».
        surse: DLRLC

etimologie: