DENEGARE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega. corectat(ă)

denegare sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 74 / Pl: ~gări / E: denega] 1 (Înv) Negare. 2 Refuz. 3 (Jur, îs) ~ de dreptate (sau de justiție) Refuz nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o cauză în legătură cu care a fost sesizat.

DENEGARE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.

DENEGARE s.f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegație, tăgăduială. ◊ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].

DENEGARE s. f. acțiunea de a denega. ♦ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)

DENEGARE ~ări f. v. A DENEGA. ◊ ~ de dreptate refuz fără temei legal al unui organ jurisdicțional de a soluționa o pricină încredințată lui spre rezolvare. /v. a denega

*denegațiúne f. (lat. denegátio, -ónis). Acțiunea de a denega. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

denegare s. f., g.-d. art. denegării; pl. denegări

denegare s. f., g.-d. art. denegării; pl. denegări

denegare s. f. → negare