13 definiții pentru deficient (s.m.)

deficiént, -ă [At: LM / Pl: ~nți, ~e / E: fr déficiént] 1 a Cu lipsuri. 2 a Cu greșeli. 3 a Cu defecte. 4 a (Mat; îs) Număr ~ Număr pentru care suma divizorilor săi e mai mică decât el însuși. 5 a Care este în deficit. 6 a Care produce mai puțin decât trebuie, lucrând în pagubă. 7-10 smf, a (Persoană) lipsită de anumite calități (fizice sau) psihice.

DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient.

DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient.

DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care este în deficit, care dă sau produce mai puțin decît trebuie, decît e planificat. Producție deficientă. ♦ (Med.; substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. – Pronunțat: -ci-ent.

deficiént (-ci-ent) adj. m., pl. deficiénți; f. deficiéntă, pl. deficiénte

deficiént s.m., pl. deficiénți

deficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. deficiénți; f. sg. deficiéntă, pl. deficiénte

DEFICIÉNT adj. v. defectuos.

DEFICIÉNT, -Ă adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puțin decât trebuie. // s.m. și f. Persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente].

DEFICIÉNT, -Ă I. adj. în deficit; care produce mai puțin decât trebuie. II. s. m. f. cel care prezintă o insuficiență mintală, motrice sau senzorială. (< fr. déficient, lat. deficiens)

DEFICIÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care are deficiențe. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient

DEFICIÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește deficiențe (organice sau mintale); cu deficiențe. Organism ~. Inteligență ~tă. 2) Care se caracterizează prin deficit; cu deficit. Recoltă ~tă. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient

*deficiént, -ă adj. (lat. déficiens, -éntis. V. eficient). Căruĭa-ĭ lipsește ceva: deficient mental (prost). V. nevoĭaș.

Intrare: deficient (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deficient deficientul
plural deficienți deficienții
genitiv-dativ singular deficient deficientului
plural deficienți deficienților
vocativ singular
plural