DEDUBLARE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla.

dedublare sf [At: ARHIVA II, 354 / Pl: ~lări / E: dedubla] 1 Împărțire în două Si: dedublat¹ (1). 2-7 Dobândire (simultană sau) succesivă (a două stări,) (a două aspecte sau) a două forme diferite Si: dedublat¹ (2-7). 8 Dublare.

DEDUBLARE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. ◊ Dedublarea personalității = tulburare psihică ce constă în disocierea personalității, la același individ, în una normală și altă morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla.

DEDUBLARE, dedublări, s. f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei; împărțire în două. Dedublarea unei linii spectrale.

DEDUBLARE s.f. Acțiunea de a se dedubla și rezultatul ei. [< dedubla].

DEDUBLARE s. f. acțiunea de a se dedubla. ♦ ~a personalității = tulburare psihică manifestată prin disocierea personalității unui individ în una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând un anume comportament. (< dedubla)

dedublare (desp. -du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublării; pl. dedublări

dedublare (-du-bla-) s. f., g.-d. art. dedublării; pl. dedublări

dedublare s. f. → dublare

DEDUBLARE s. f. (< dedubla < fr. dédoubler): transformare a unei forme pronominale în două forme diferite, pentru a putea explica cele două nuanțe simultane ale conținutului ei semantic și, de aici, pentru a putea justifica funcția sintactică neobișnuită a formei respective. Astfel, în fraza „Să mergem fiecare pe la casa cui ne are”, forma pronumelui relativ cine este în genitiv, dar cu funcție de subiect. Sensul acestei forme este dublu, are două nuanțe: o nuanță care corespunde unei forme de genitiv și care justifică atât relația subordonatei cu substantivul regent casa, cât și calificarea acestei subordonate ca atributivă determinativă, corespunzătoare unui substantiv în genitiv; o altă nuanță care corespunde unei forme de nominativ și care justifică acordul predicatului și funcția de subiect a formei de genitiv. Dedublând forma cui, ajungem la următoarea formulare: „Să mergem fiecare pe la casa aceluia care ne are” (ea are deci jumătate conținut de genitiv și jumătate conținut de nominativ). Putem proceda asemănător și cu formulările „Dau cui merită” („Dau aceluia care merită” – forma cui de dativ are aici jumătate conținut de dativ și jumătate conținut de nominativ), unde forma cui de dativ este subiect în subordonata completivă indirectă, și „Ajut pe cine se străduiește” („Ajut pe acela care se străduiește” – forma pe cine de acuzativ are aici jumătate conținut de acuzativ și jumătate conținut de nominativ), unde forma pe cine de acuzativ este subiect în subordonata completivă directă – ambele în virtutea unor sensuri duble ale formelor pronominale.