decroșare sf [At: ONCESCU, G. 149 / Pl: ~șări / E: decroșa] 1 Desprindere a unui obiect din locul în care a fost agățat Si: decroșaj (1). 2 Deconectare a telefonului prin deplasarea receptorului de la locul lui Si: decroșaj (2). 3 Ieșire a unor aparate electrice din regimul de funcționare normal Si: decroșaj (3). 4 (Glg) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor Si: decroșaj (4).

DECROȘARE, decroșări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei.

DECROȘARE s.f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei; decroșaj. ♦ Fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens orizontal. ♦ Rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau împingerea înainte a unui element. [< decroșa].

DECROȘARE s. f. 1. acțiunea de a (se) decroșa; decroșaj. 2. fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens orizontal. 3. rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau împingerea înainte a unui element. (< decroșa)

decroșare (desp. de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșării; pl. decroșări

decroșare (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșării; pl. decroșări

decroșare s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. decroșării; pl. decroșări

DECROȘARE s. (TEHN.) desprindere. (~ unei mașini electrice.)

DECROȘARE s. (TEHN.) desprindere. (~ unei mașini electrice.)