7 definiții pentru debaclu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle.

debáclu sn [At: LTR2 / Pl: ~ri / E: fr débâcle] Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă.

DEBÁCLU, debacluri, s. n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle.

DEBÁCLU s.n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. [Pl. -uri, -le. / < fr. débâcle].

DEBÁCLU s. n. 1. rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. 2. (fig.) prăbușire, dezastru. (< fr. débâcle)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri

debáclu s. n. (sil. -clu), pl. debácluri

Intrare: debaclu
debaclu1 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: de-ba-clu
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debaclu
  • debaclul
  • debaclu‑
plural
  • debacluri
  • debaclurile
genitiv-dativ singular
  • debaclu
  • debaclului
plural
  • debacluri
  • debaclurilor
vocativ singular
plural
debaclu2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debaclu
  • debaclul
  • debaclu‑
plural
  • debacle
  • debaclele
genitiv-dativ singular
  • debaclu
  • debaclului
plural
  • debacle
  • debaclelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

debaclu

etimologie: