CÂRPITURĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; p. restr. petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură.

cârpitură sf [At: PANN, P. V. 31/2 / Pl: ~ri / E: cârpi + -tură] 1 Reparație sumară sau prost executată. 2 (Ccr) Petic. 3 (Ccr) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). 4 (Fig) Minciună bine potrivită pentru a scăpa dintr-o încurcătură.

CÂRPITURĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; (concr.) petic. ♦ (Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). – Cârpi + suf. -tură.

CÂRPITURĂ ~i f. 1) v. CÂRPEALĂ. 2) Loc unde a fost pusă o cârpeală. /a cârpi + suf. ~tură

cârpitură f. lucrarea de a cârpi și rezultatul ei.

CÎRPITURĂ, cîrpiluri, s. f. 1. Reparație, cîrpeală; petec. Intră un moșneag îmbrăcat într-un pieptar vechi, numai cîrpituri. CAMILAR, N. I 204. Un cîrpaci de cizme... și nevasta-i... Așteptau să vie niscai vechituri Și să ia parale după cîrpituri. PANN, P. V. I 31. ♦ Obiect de îmbrăcăminte rupt și reparat. 2. Fig. Născocire, minciună. Auzind fata Duminicii cîrpiturile lui Strîmbă-Lemne și Sfarmă-Piatră... au zis că toate cîte le spun ei nu-s adevărate. SBIERA, P. 88.

cîrpitúră f., pl. ĭ. Parte cîrpită: haĭna asta are treĭ cîrpiturĭ.

cârpitură s. f., g.-d. art. cârpiturii; pl. cârpituri

cârpitură s. f., g.-d. art. cârpiturii; pl. cârpituri

cârpitură s. f., g.-d. art. cârpiturii; pl. cârpituri

CÂRPITURĂ s. cârpeală. (O ~ la pantofi.)

CÎRPITURĂ s. cîrpeală. (O ~ la pantofi.)