cucumea² sf [At: MDA ms / Pl: ~ele / E: nct] (Olt) Coamă (14).

cucumeà f. 1. Zool. cucuvea; 2. ochiul podului unei case țărănești. [Cf. lat. medieval CUCUMAGIA, cucuvea; pentru sensul 2, v. cucuvea].

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar, în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

CUCUMEA s. v. campadură, cucuvaie, cucuvea.

cucumea s. v. CAMPADURĂ. CUCUVAIE. CUCUVEA.

cucumea, cucumele, s.f. (reg.) 1. cucuvea. 2. ochiul podului unei case țărănești.