9 definiții pentru croncăni (1 croncănesc)

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeațăși uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăí (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconí (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.

croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă

croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. croncăneáscă

A CRONCĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni

croncăní, croncănésc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.

croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).

croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.

Intrare: croncăni (1 croncănesc)
croncăni (1 croncănesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) croncăni croncănire croncănit croncănind singular plural
croncănește croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) croncănesc (să) croncănesc croncăneam croncănii croncănisem
a II-a (tu) croncănești (să) croncănești croncăneai croncăniși croncăniseși
a III-a (el, ea) croncănește (să) croncănească croncănea croncăni croncănise
plural I (noi) croncănim (să) croncănim croncăneam croncănirăm croncăniserăm, croncănisem*
a II-a (voi) croncăniți (să) croncăniți croncăneați croncănirăți croncăniserăți, croncăniseți*
a III-a (ei, ele) croncănesc (să) croncănească croncăneau croncăni croncăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)