cromatocit sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr chromatocyte] (Blg) Celulă colorată Si: cromocit.

CROMATOCIT s.n. (Biol.) Celulă colorată; cromocit. [< fr. chromatocyte, cf. gr. chroma – culoare, kytos – celulă].

CROMATOCIT s. n. celulă cu pigmenți; cromocit. (< fr. chromatocyte)

CROMATO- „culoare, colorație, pigmentație”. ◊ gr. khroma, khromatos „culoare” > fr. chromato-, engl. id., germ. id., it. cromato- > rom. cromato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă tînără care conține sau care poate produce pigmenți; sin. cromoblast; ~cit (v. -cit), s. n., celulă cu pigmenți; sin. cromocit; ~disopsie (v. dis-, v. -opsie), s. f., imposibilitate de a distinge culorile; ~fag (v. -fag), s. m., celulă fagocită care înglobează pigmenți; sin. cromofag; ~fil (v. -fil₁), adj., care fixează coloranții; sin. cromofil; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate a unor plante pentru materiile colorate; ~fobie (v. -fobie), s. f., ereutofobie*; ~for (v. -for), s. m., 1. Celulă care conține pigment colorat; sin. cromofor (2). 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare, care conține clorofilă sau alți pigmenți; ~gen (v. -gen₁), adj., care colorează sau care produce materii colorante; ~geneză (v. -geneză), s. f., fenomen de producere a unor substanțe colorate de către bacterii și fungi, ca rezultat al activității metabolice; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, filtrîndu-se printr-un absorbant; ~gramă (v. -gramă), s. f., repartiție diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere și de dispariție a cromatinei nucleare; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul materiilor colorante de origine vegetală; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea intensității culorilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., structură periferică nediferențiată a citoplasmei, impregnată cu pigmenți, la bacterii și cianoficee; sin. cromoplasmă (1); ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul colorat din rădăcinile de morcov sau din fructele coapte, cu rol asemănător colorplastelor; sin. cromoplast; ~rexă (v. -rexă), s. f., proces de fragmentare sau de fisurare a nucleului celular într-un număr de particule care se împrăștie în citoplasmă; ~taxie (v. -taxie), s. f., afinitate a unor substanțe de a ataca selectiv cromatina nucleară.

CROMATOCÍT (< fr.; {s} gr. khromat- „culoare” + kytos „celulă”) s. n. Celulă specializată în elaborarea de pigmenți, care se acumulează în citoplasmă sub formă de granule. La mamifere, melanina fiind cel mai răspîndit pigment, c. poartă numele de melanocit.