CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

creștin, ~ă [At: COD. VOR. 136/8 / Pl: ~i, ~e / E: ml christianus, -a] 1 a Care aparține creștinismului Si: creștinesc (1). 2 a Privitor la creștinism Si: creștinesc. 3 a Specific creștinismului. 4 a Care provine de la creștinism. 5 a De creștinism. 6 a (Îs) Era ~ă Eră în care anii se calculează de la nașterea lui Hristos. 7 smf Adept al creștinismului. 8 smf (Pfm) Persoană. 9 (Îs) ~ bun Om bun.

CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.

CREȘTIN, -Ă, creștini, -e, s. m. și f. 1. Adept al creștinismului. ◊ (Adjectival) De creștinism, al creștinismului. Religie creștină. 2. Bărbat (mai rar femeie); om, individ. Nu, altfel trebuia să facem, uite, cum ziceau creștinii ăia din gară, meseriașii ăia, că ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, F. 134. Învățătura, puțină și neisprăvită... dar mai presus de a celorlalți creștini din sat îi luminase altfel mintea. C. PETRESCU, R. DR. 23. Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim la un creștin, om de treabă. SADOVEANU, B. 115.

CREȘTIN² ~i m. Adept al creștinismului. /<lat. christianus

creștin a. și m. 1. care e botezat și profesează religiunea creștină: popoarele creștine; 2. ce ține de creștinism: religiune creștină; 3. pop. om în genere (ca ființă morală), om mai ales bun: nu mai umbra spinului la ușa creștinului EM.; 4. pop. Român, ca membru al bisericii ortodoxe (naționalitatea identificată cu religiunea.) [Lat. CRISTIANUS].

creștín, -ă s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chrétien, crétin, pg. christáo. V. cretin și crestez). Adorator al luĭ Hristos: un creștin, un filosof creștinesc. Fam. Om, măĭ creștine, fa creștino. Fig. Omenos, blînd: da fiĭ și tu maĭ creștin, măĭ! – Ca adj. în colo numaĭ creștinesc, ca și păgînesc. – În Ps. Șch. și hristosean, -ncă.

creștin adj. m., s. m., pl. creștini; adj. f., s. f. creștină, pl. creștine

creștin adj. m., s. m., pl. creștini; adj. f., s. f. creștină, pl. creștine

creștin adj. m., s. m., pl. creștini; f. sg. creștină, pl. creștine

CREȘTIN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

creștin s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.

creștin (creștină), adj. – 1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. creștin. Lat. christianus (Pușcariu 415; Candrea-Dens., 409; REW 1888: DAR). Pentru al doilea sens, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 165; Iordan, BF, VI, 150; și observațiile prea puțin pertinente ale lui E. Speidel, BL, IX, 25, care atribuie această accepție unei influențe rusești. După P. Labriolle, Christianus, în Bull. Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvînt rar în primele secole, care apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare pop. a fost chrestianus. Candrea-Dens. explică evoluția anormală (normal ar fi trebuit să se dea *creșin) prin data sa tîrzie; dar se datorează mai curînd conservatorismului natural al cuvîntului. Este cuvînt folosit general (ALR, I, 214). Cf. dubletul înv. hristian, s. m. (< χριστιανός). Der. necreștin, adj. (necredincios, păgîn); necreștinesc, adj. (păgîn); creștinește, adv. (ca un creștin); creștina (var. încreștina, creștini), vb. (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adj. (care nu este botezat); creștinism, s. n. (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, s. f. (înv., creștinătate); creștinătate, s. f. (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al lat. christianitas (Candrea-Dens., 410; DAR), dar care mai probabil este un der. intern (Cf. Graur, BL, II, 18).

creștin, -ă, creștini, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al creștinismului; nume dat celui care s-a botezat și crede în Iisus Hristos și în învățătura Lui, cuprinsă în Evanghelii și propovăduită de Biserică. Prima dată s-au numit creștini credincioșii din Antiohia, înainte de anul 50 d. Hr., spre a se deosebi de iudei. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană, om, ins, individ. 3. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – Din lat. christianus.