covrigar sm [At: (a. 1782) IORGA, S. D. XII, 102 / Pl: ~i / E: covrig + -ar] 1 Persoană care face covrigi (1) Si: (înv) covrigiu (1), simigiu. 2 Vânzător de covrigi Si: (înv) covrigiu (2), simigiu. 3 (Dep) Om sărac. 4 (Dep) Om leneș. 5 (Dep) Orășean.

COVRIGAR sm. ⊕ Cel ce face sau vinde covrigi; simigiu (🖼 1545).

COVRIGAR, covrigari, s. m. (În trecut) Persoană care făcea sau vindea covrigi; simigiu. Covrigarul isprăvise tutunul din lulea și acum era gata să plece. DUNĂREANU, N. 18.

COVRIGAR ~i m. 1) Persoană specializată în prepararea covrigilor. 2) Vânzător de covrigi. 3) depr. pop. Persoană cu ocupație neserioasă. /covrig + suf. ~ar

covrigar m. cel ce face sau vinde covrigi.

covrigár m. (d. covrig). Făcător saŭ vînzător de covrigĭ, simigiŭ. Est. Iron. (din partea țăranuluĭ, care socotește că orășeanu n’are masă temeĭnică, ca el, ci se mulțămește c’un covrig și o cofă de apă!). Orășean maĭ sărac (nu boĭer), tîrgoveț, burghez. – Fem. -areasă, pl. ese. V. mămăligar, cĭofligar, surtucar, sumănar, opincar.

covrigar (desp. co-vri-) s. m., pl. covrigari

covrigar (co-vri-) s. m., pl. covrigari

covrigar s. m. (sil. -vri-), pl. covrigari

COVRIGAR s. (înv.) simigiu.

COVRIGAR s. (înv.) simigiu.