13 definiții pentru covățică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată.Covată + suf. -ică.

covățícă sf [At: LB / V: ~țécă, ~veț~ / Pl: ~ici / E: covată + -ică] (Reg) 1-18 (Șhp) Covată (1-4,10-11,13-15) (mică). 19 (Pan) Baltă. 20 (Spc) Vas de lemn cu capac, pentru transportat sare, piper, castraveți murați etc. Si: (reg) bădoagă, botiță, răcliță. 21 Castronaș în care se servește la masă. 22 Cutiuță de mărimea unei străchini, cu capac, pentru păstrat lucruri scumpe sau mărunțișuri. 23 Cutiuță cu farduri. 24 Lădiță mobilă sub coșul morii, care oprește sau dă drumul boabelor la măcinat Si: (reg) copăiță, postăviță, scuturătoare. 25 (Pan) Șanț cu apă.

COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată.Covată + suf. -ică.

COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. Diminutiv al lui covată; albiuță. Își fură copilul din covățică... și fuge cu dînsul acasă. CREANGĂ, P. 173. Am două covățele: ziua-s pline, noaptea-s goale (Opinca). GOROVEI, C. 259.

covățeá sf [At: I. IONESCU, C. 215 / V: ~veț~ / Pl: ~ele / E: covată + -ea] 1- 25 Covățică (1-25).

covățea (covățică) f. 1. albiuță: își fură copilul din covățică CR.; 2. teica morii; 3. pl. două castroane ce se îmbucă și în cari se pun d’ale mâncării pe drum.

covățeá și covățícă f., pl. ele. Dim. d. covată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele

covățícă s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COVĂȚÍCĂ s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COVĂȚÍCĂ s. v. teică.

COVĂȚI s. albioară, albiuță, copăiță, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

Intrare: covățică
covățică substantiv feminin
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • covăți
  • covățica
plural
  • covățele
  • covățelele
genitiv-dativ singular
  • covățele
  • covățelei
plural
  • covățele
  • covățelelor
vocativ singular
plural

covățică

  • 1. Diminutiv al lui covată.
    exemple
    • Își fură copilul din covățică... și fuge cu dînsul acasă. CREANGĂ, P. 173.
      surse: DLRLC
    • Am două covățele: ziua-s pline, noaptea-s goale (Opinca). GOROVEI, C. 259.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Covată + sufix -ică.
    surse: DEX '98 DEX '09