9 definiții pentru corupător (s.m.)

CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător.

CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător.

CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj. Care corupe, care abate de la moralitate, de la datorie etc. ◊ (Substantivat) Corupător de minore.În burghezie sînt numeroși indivizi ce cad lesne sub farmecul banului. Poate că au vrut să reziste tentațiunii, dar corupătorul a fost mai puternic. DEMETBESCU, O. 196.

corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre

corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; f. sg. și pl. corupătoáre

CORUPĂTÓR s. pervertitor. (~ de minore.)

CORUPĂTÓR adj., s.m. și f. (Cel) care corupe moravurile, gusturile etc. [< corupe + -(ă)tor, după fr. corrupteur].

CORUPĂTÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care corupe moravurile, gusturile etc. (după fr. corrupteur)

CORUPĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care corupe; înclinat spre corupție. Spectacol ~. /a corupe + suf. ~ător

Intrare: corupător (s.m.)
corupător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corupător corupătorul
plural corupători corupătorii
genitiv-dativ singular corupător corupătorului
plural corupători corupătorilor
vocativ singular
plural