COROLAR¹, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium.

corolar¹ sn [At: MELIK, G. 3 / Pl: ~e / E: lat corollarium, fr corollaire Cf corolă] 1 Ceea ce se adaugă în subsidiar spre a întări demonstrarea unei afirmații. 2 (Mat) Concluzie care derivă dintr-o teoremă. 3 Concluzie care urmează ca o consecință dintr-o teorie. 4 Consecință a unei afirmații.

COROLAR¹, corolare, s. n. (Mat.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium.

COROLAR, corolare, s. n. (Mat.) Concluzie enunțată ca o consecință a unei teoreme demonstrate. Corolarul teoremei lui Thales. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, o afirmație etc.

COROLAR s.n. Concluzie care urmează ca o consecință a unei teoreme demonstrate. ♦ Idee, concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. [Cf. fr. corollaire, lat. corollarium].

COROLAR s. n. teoremă, consecință imediată a unei alte teoreme. ◊ concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. (< fr. corollaire, lat. corollarium)

COROLAR ~e n. 1) mat. Concluzie care se deduce direct dintr-o teoremă demonstrată. 2) Idee care derivă din alta. /<fr. corollaire, lat. corollarium

corolar n. consecvență, rezultanta unei propozițiuni deja demonstrată.

*corolár n., pl. e (lat. corollarium, cunună dată în dar). Mat. Log. Consecŭență care rezultă dintr’o teoremă, dintr’o propozițiune.

corolar² s. n., pl. corolare

corolar s. n., pl. corolare

corolar s. n., pl. corolare