cornorat¹ sn [At: DA ms / V: ~nur~ / Pl: ~uri / E: cornora] (Îvr) Încornorare.

cornorat², ~ă [At: POLIZU / V: ~nur~ / Pl: ~ați, ~e / E: cornora] (Înv) 1 a Încornorat. 2 sm Diavol. 3-4 smf, a (Pex) (Om) rău. 5-6 smf, a (Pex) (Om) necioplit. 7 a Ascuțit. 8 a Cu patru colțuri. 9 a (Fig) Exagerat. 10 a (Fig) Fantastic. 11 a (D. minciuni) Mare.

CORNORAT, CORNURAT I. adj. 1 Cu coarne: vitele deveneau osoase, cornorate, ușoare la cîntar (I.-GH.); roiuri roiuri de draci și zmei, care de care mai negru și mai cornurat (RET.) ¶ 2 Încornorat. II. CORNORATUL, CORNURATUL sm. 🔱 Ⓟ Una din numeroasele denumiri ale diavolului, presupus cu niște coarne în frunte (comp. CORNEA, CORNILĂ).

CORNORAT, -Ă adj. v. încornorat.

cornorat a. 1. cu coarne; 2. fig. fantastic: crezi fabula asta cornorată despre țigani? NEGR. ║ m. Cornea: meșter e cel cornorat AL.

cornorát și înc-, -ă adj. Cu coarne. Fig. Rar. Fudul. S. m. Dracu, diavolu. O mincĭună încornorată, o mincĭună cu coarne, gogonată. V. cornut.

cornurat¹ sn vz cornorat¹

cornurat², ~ă smf, a vz cornorat²

CORNURAT 👉 CORNORAT.