convoluție convoluțiune

convoluție

  • surse: DEX '09 DN
  • 2. Funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție.
    surse: MDN '00 matematică

etimologie:

Intrare: convoluție
convoluție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular convoluție convoluția
plural convoluții convoluțiile
genitiv-dativ singular convoluții convoluției
plural convoluții convoluțiilor
vocativ singular
plural
convoluțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular convoluțiune convoluțiunea
plural convoluțiuni convoluțiunile
genitiv-dativ singular convoluțiuni convoluțiunii
plural convoluțiuni convoluțiunilor
vocativ singular
plural

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

CONVOLÚȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [Var.: convoluțiúne s. f.] – Din fr. convolution.

CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție.

CONVOLÚȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [Var.: convoluțiúne s. f.] – Din fr. convolution.

CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție.

convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)

convolúție s. f. (sil. -ți-e), art. convolúția (sil. -ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (sil. -ți-i-)

CONVOLÚȚIE s.f. Întoarcere, răsucire. [Var. convoluțiune s.f. / cf. fr. convolution].

CONVOLUȚIÚNE s.f. v. convoluție.

CONVOLÚȚIE s. f. 1. întoarcere, răsucire. 2. (mat.) funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție. (<fr. convolution)