4 definiții pentru constativ
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
constativ, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr constatif, lat constativus] Constatativ.
CONSTATIV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONSTATIV, -Ă adj. (lingv.; despre o frază) care se mărginește a descrie evenimentul. (< fr. constatif)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
constativ adj. m., pl. constativi; f. sg. constativă, pl. constative
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: constativ
constativ adjectiv
| adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
constativ, constativăadjectiv
- 1. Cu caracter de constatare. DNsinonime: constatativ
etimologie:
- constatif DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.