8 definiții pentru consfințire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți.

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți.

consfințire sf [At: I. IONESCU, M. 190 / V: (înv) ~sân~ / Pl: ~ri / E: consfinți] 1 Stabilire Si: consfințit1 (1). 2 Consacrare Si: consfințit1 (2).

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; consacrare.

CONSFINȚÍRE s.f. Acțiunea de a consfinți; consacrare. [< consfinți].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri

consfințíre s. f. → sfințire


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSFINȚÍRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. v. confirmare. 3. v. legalizare.

CONSFINȚIRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. (JUR.) confirmare, consacrare, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. unei legi.) 3. (JUR.) legalizare, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)

Intrare: consfințire
consfințire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consfințire
  • consfințirea
plural
  • consfințiri
  • consfințirile
genitiv-dativ singular
  • consfințiri
  • consfințirii
plural
  • consfințiri
  • consfințirilor
vocativ singular
plural

consfințire

etimologie:

  • vezi consfinți
    surse: DEX '09 DEX '98 DN