7 definiții pentru conlocuitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conlocuitor, ~oare smf, a [At: CAT. MAN. II, 306 / Pl: ~i, ~oare / E: conlocui + -tor] 1-2 (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva.

CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor.

CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor.

CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care locuiește împreună cu altul, considerat în raport cu acesta. [Pron. -cu-i-. / < con- + locuitor].

CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care locuiește împreună cu altul. (< con- + locuitor)

CONLOCUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care locuiesc împreună. [Sil. -cu-i-] /a conlocui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre

conlocuitór adj., s. m. → locuitor

Intrare: conlocuitor (s.m.)
conlocuitor2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: -cu-i-tor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conlocuitor
  • conlocuitorul
  • conlocuitoru‑
plural
  • conlocuitori
  • conlocuitorii
genitiv-dativ singular
  • conlocuitor
  • conlocuitorului
plural
  • conlocuitori
  • conlocuitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conlocuitor, -oare conlocuitoare conlocuitor (2)

  • 1. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Naționalități conlocuitoare.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Conlocui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98