CONFUZIUNE s.f. (Jur.) 1. Mod de stingere a unor obligații prin reunirea în aceeași persoană a calităților de debitor și de creditor. 2. V. confuzie. [Cf. fr. confusion, it. confusione, lat. confusio].

CONFUZIUNE s. f. (jur.) stingere a unor obligații prin întrunirea de către aceeași persoană a calităților de debitor și creditor. (< fr. confusion, lat. confusio)

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

confuzie sf [At: CANTEMIR, HR. 308 / P: ~zi-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confusion, lat confusio, -onis] 1 Lipsă de orientare (în diverse probleme) Si: încurcătură. 2 (Îs) ~ mintală Stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite, uneori, de agitație. 3 (Jur; îf confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. 4 Uluire.

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite uneori de agitație. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

confuziune² (mai ales jur.: fuziune de patrimoniu/de statut) (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziunii

confuziune (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziunii

confuziune (jur.) s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. confuziunii