CONFIENȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confianță s. f.] – Din fr. confiance.

confiență sf [At: (a. 1774) URICARIUL I, 177 / P: ~fi-en- / V: ~ian~, ~iin~ / Pl: ~țe / E: fr confiance] (Frî) Încredere în cineva. modificată

CONFIENȚĂ, confiențe, s. f. (Franțuzism) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confianță s. f.] – Din fr. confiance.

CONFIENȚĂ s. f. (Franțuzism învechit) Încredere în cineva. Te adresezi... la oamenii în care ai confiență. GHICA, S. 586. Să mă onoreze cu confiență. sa. ALECSANDRI, T. 1300. – Pronunțat: -fi-en-.

CONFIENȚĂ s.f. (Franțuzism) Încredere în cineva. [Pron. -fi-en-. / var. confianță s.f. / < fr. confiance].

CONFIENȚĂ s. f. încredere în cineva. (< fr. confiance)

confiență f. 1. încredere; 2. speranță fermă: am confiență în ajutorul vostru.

*confiénță f., pl. e (fr. confiance). Barb. Încredere.

confianță sf vz confiență

conființă sf vz confiență

CONFIANȚĂ s.f. v. confiență.

confiență (livr.) (desp. -fi-en-) s. f., g.-d. art. confienței; pl. confiențe

confiență (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confienței; pl. confiențe

confiență s. f. (sil. -fi-en-), g.-d. art. confienței; pl. confiențe

CONFIENȚĂ s. v. încredere.

confiență s. v. ÎNCREDERE.