19 definiții pentru conducător (s.m.)

conducătór, ~oáre [At: PONI, F. 141 / Pl: ~i, ~oáre / E: conduce + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care conduce (5). 3-4 sm, a (D. corpuri; îs) (Corp) bun (sau rău) ~ de căldură (sau de electricitate) (Coip) care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea) Și: conductibil. 5 sm (îs) ~ auto Șofer.

CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător.

CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea). II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un partid, o organizație, o instituție sau o întreprindere. – Conduce + suf. -ător.

CONDUCĂTÓR1, -OÁRE, conducători, -oare, adj. 1. Care conduce, de conducere. ◊ Idee conducătoare = idee principală; predominantă, de bază. (Fig.) Fir conducător= idee călăuzitoare într-o discuție sau într-o argumentare. 2. (Despre corpuri, substanțe) Care are însușirea de a transmite, de a conduce căldura sau electricitatea. Metalele sînt bune conducătoare de căldură și electricitate.

CONDUCĂTÓR2, -OÁRE, conducători, -oare, s. m. și f. Persoană sau organ care conduce, care e în frunte; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice; persoană care conduce o instituție, o întreprindere etc. Partidul este conducătorul politic al clasei muncitoare și al întregului popor muncitor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Fiecare comunist trebuie să fie un conducător al maselor țărănimii muncitoare pe drumul trasat de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 79.

conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre

conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; f. sg. și pl. conducătoáre

CONDUCĂTÓR s., adj. 1. s. (POL.) cârmuitor, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 2. s. cârmuitor, guvernator, (turcism înv.) zabet. (~ al unei provincii.) 3. s. v. domnitor. 4. s., adj. v. guvernant. 5. adj. v. guvernamental. 6. (POL.) adj., s. v. hegemon. 7. s. v. comandant. 8. s. șef, (rar) diriguitor, (înv.) principal. (~ al mișcării de eliberare.) 9. s. șef, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 10. s. șef, vătaf, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 11. s. căpetenie, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ al colindătorilor.) 12. s. șofer. (~ de basculantă.)

CONDUCĂTÓR, -OÁRE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rău) conducător de electricitate (sau de căldură) = (Corp) prin care străbate ușor (sau greu) electricitatea (sau căldura). // s.m. și f. Persoană, organ care este la conducere; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice etc.; persoană care conduce o instituție, o întreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(ă)tor].

CONDUCĂTÓR, -OÁRE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/ă/tor)

CONDUCĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care se află la conducere; șef; cap. ~ de guvern. ~ de șantier. ~ de gardă. 2) Persoană sau organ care călăuzește, orientează; călăuzitor; îndrumător. ~ politic. ~ științific. 3) Persoană care conduce un mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană sau acvatică. ◊ ~ auto persoană care conduce un automobil. /a conduce + suf. ~ător

CONDUCĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care conduce; de conducere. A avea un rol ~. /a conduce + suf. ~ător

conducător a. și m. care conduce.

*conducătór, -oáre s. și adj. (d. conduc). Care conduce. Corp bun saŭ răŭ conducător de căldură saŭ de electricitate, care lasă orĭ nu lasă căldura orĭ electricitatea să treacă pin [!] el.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONDUCĂTÓR s., adj. 1. s. cîrmuitor, domn. domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpî́n, (înv. și pop.) oblăduitór, (înv.) biruitór, crai, gospodár, gospodín, ocîrmuitór, purtătór, vlădícă, (fig.) cîrmáci. (Ștefan, marele ~ al Moldovei.) 2. s. cîrmuitor, guvernator, (turcism înv.) zabét. (~ al unei provincii.) 3. s., adj. cîrmuitor, guvernant. (Forțele ~.) 4. adj. cîrmuitor, guvernamental, oficial. (Cercurile ~.) 5. adj., s. hegemon. (Forță ~.) 6. s. cap, căpetenie, comandant, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birắu, (înv.) călăúz, căpitán, comandír, naceálnic, povățuitór, proprietár, tocmitór, vîrhóvnic, voievód, (latinism înv.) prepózit. (~ al oștirii.) 7. s. șef, (rar) diriguitór, (înv.) principál. (~ al mișcării de eliberare.) 8. s. șef, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 9. s. șef, vătaf, (înv.) stároste. (~ al breslei cojocarilor.) 10. s. căpetenie, vătaf, (reg.) birắu, júde. (~ al colindătorilor.) 11. s. șofer. (~ de basculantă.)

CONDUCĂTOR. Subst. Conducător, cîrmuitor, cîrmaci (fig.), staroste, diriguitor (rar), îndrumător, călăuză, ghid; fruntaș, lider, corifeu; căpetenie, cap, mai-mare, șef, boss (fam.), ștab (fam.), nacealnic (înv.), vătaf, vătășel (dim.), superior. Comandant, comandir (înv.), căpitan (înv.). Administrator, năstavnic (înv.), responsabil. Director, directoraș (dim., depr.); decan; rector; președinte, prezident (rar); guvernator. Înalt funcționar, demnitar, dregător. Șef de guvern, prim-ministru, premier, cancelar. Șef de stat, conducător de stat. Conducere, șefie, direcție, directorat, președinție, prezidenție. Adj. Conducător, călăuzitor, diriguitor (rar). Directorial, președințial, prezidențial; dregătoresc. Vb. A fi conducător. A conduce, a cîrmui, a dirigui (rar), a dirige (înv.), a îndruma, a călăuzi. A comanda. A administra. A prezida. A guverna. A ține în mînă frînele puterii, a avea puterea în mînă. V. conducător de stat, conducere, grade militare, grade militare din trecut, titluri de boieri și dregători români, titluri de noblețe.

CONDUCĂTOR DE STAT. Subst. Conducător de stat, șef de stat. Autocrat, autocrator (înv.); calif; cap încoronat; caudillo; cezar; cneaz; crai (poetic, pop.), crăișor (dim.), crăiasă (poetic sau pop.), crăime (poetic, pop.); despot; dictator; dinast; domn; domnitor; duce, ducesă, ducă (înv.); emir; faraon; guvernator; han; ( hegemon; împărat, împărăție (înv.), împărăteasă, împărătiță (pop.); kaizer; maharadjah; mikado; monarh; negus; padișah; potentat; președinte; principe, prinț, principesă, prințesă; radjah; rege, regină; regent; stăpîn; stăpînitor, stâpînitoare; sultan; suveran, suverană; șah, șahinșah; tiran; țar, țarină; vicerege, kediv; vodă; voievod. Familie domnitoare, casă domnitoare, dinastie. Termeni de reverență față de suverani: domnia-ta, domnia-voastră, excelență, împărăția-ta, împărăția-voastră, înălțimea-ta, înălțimea-voastră, înălțimea-sa, luminâția-ta, luminăția-voastră, măria-ta, măriă-voastră, măria-sa, maiestate, sire. Adj. Autocrat, autocratic; crăiesc (poetic, pop.); domnesc; ducal; faraonic (rar); împărătesc, imperial; monarhic; prezidențial, președințial; princiar; regal, regesc; sultănesc; tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.); țarist; voievodal. Epitete din titulatura suveranilor: înălțat (înv.), mărit, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preastrălucit (înv.), slăvit. Adv. Crăiește (înv. și pop.), regește, împărătește, domnește. Vb. A conduce, a cîrmui; a guverna. A fi în fruntea țării, a fi la cîrma țării, a ține frînele puterii (țării); a domni, a trona, a împărăți (pop.). A se urca (a se sui) pe tron, a (se) încorona, a fi proclamat rege; a fi ales președinte, a fi proclamat președinte. A abdica, a renunța la tron; a demisiona. V. conducător, conducere, forme de guvernare, stat.

conducătór-aúto s.m. Persoană care conduce un vehicul ◊ „Pasagerii au suferit vătămări ușoare iar conducătorul auto, rănit ceva mai grav, a fost internat în spital.” Sc. 19 XI 75 p. 2 (din conducător + auto)

NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducătorul stă deasupra legilor, ci legile deasupra conducătorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tânăr. Toți oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori să respecte legea. V. și Caesar non supra grammaticos.

Intrare: conducător (s.m.)
conducător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conducător conducătorul
plural conducători conducătorii
genitiv-dativ singular conducător conducătorului
plural conducători conducătorilor
vocativ singular
plural