19 definiții pentru condac (pl. -e)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condác1 sm [At: ALECSANDRI, P. P. 145 / Pl: ~ace, ~uri / E: nct] 1 Patul puștii. 2 Mânerul ferăstrăului. 3 (Sst) Conac.

condác2 sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~aci / E: nct] (Reg) Porcar.

condác3 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 4 / Pl: ~ace / E: vsl кондакъ] Cântec bisericesc scurt, prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători.

CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.[1]

  1. În DEX’98:... ferăstrău... (formă în uz, acceptată ca variantă pentru fierăstrău). — LauraGellner

CONDÁC1, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.

CONDÁC1, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.

CONDÁC2, condace, s. n. Braț de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.

CONDÁC, condace, s. n. Cîntec bisericesc scurt. Vorba tatei: condacul umple sacul și troparul hambarul, măi băiete! CREANGĂ, A. 93. Ia zi-i, părinte, condacul. TEODORESCU, P. P. 130.

condac n. cântare scurtă bisericească ce se recitează zilnic în onoarea unui sfânt: condacul umple sacul și troparul hambarul CR. [Gr. mod. KONDÁKION (din kondòs, scurt)].

1) condác n., pl. e (mgr. kondákĭon, ngr. kondáki, d. kondós [scris kontós], scurt; vsl. rus. kondák). O cîntare bisericească scurtă care se cîntă după tropar și în care, pin alte cuvinte, se laudă sfîntu care a fost lăudat în tropar. Condacu umple sacu și troparu hambaru, glumă p. a arăta darurile pe care le primește preutu după diferite serviciĭ religioase.

2) condác n., pl. e (ngr. kondáki [scris -ntáki], patu puștiĭ, d. vgr. kóntax, un fel de suliță; turc. kondak, patu puștiĭ). Pe la 1800. Baionetă. Azĭ. Est. Patu puștiĭ. Lovitură dată cu patu puștiĭ: ĭ-a tras un condac. Mîneru ferăstrăuluĭ, pĭesa de care-l țiĭ cînd taĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condác s. n., pl. condáce

condác (cântec bisericesc) s. n., pl. condáce

condác (braț de ferăstrău, patul puștii) s.n., pl. condáce / condácuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDÁC s. v. braț, crac, margine, mână, mâner, pat, pervaz, spetează.

condac s. v. BRAȚ. CRAC. MARGINE. MÎNĂ. MÎNER. PAT. PERVAZ. SPETEAZĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

condác (-ce), s. n.1. Patul puștii. – 2. Braț. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Șeineanu, II, 145).

condác (condace), s. n. – Imn, cînt bisericesc. – Mr. cundache. Ngr. ϰοντάϰιον, de la ϰόντος „scurt”, în parte prin intermediul sl. kondakŭ (Vasmer, Gr., 81). Sec. XVII.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

condac (< gr. ϰοντάϰιον, de la ϰόνταξ), imn (1) constând dintr-un număr variabil de strofe, între 18 și 30, care au toate aceeași structură ritmică. Fiecare dintre aceste strofe alcătuiește un tropar* și are un număr egal de versuri. Versurile troparelor reproduc, fiecare în parte, prin număr de silabe și accente (1, 7) ritmice, versul corespunzător din prima strofă-model numită irmos*. C. este deci construit pe baza unui irmos compus anume sau preexistent. C. începe printr-un prooimion (gr. προοίμιον, „introducere”) sau kukulion (gr. ϰουϰούλλιον, lat. cucullus, „glugă” [a călugărilor]), independent din punct de vedere melodic (inclusiv metric) față de irmos și tropare. La sfârșitul kukulionului se găsește un refren*, numit efimnion (gr. ἐφύμνιον, „ceea ce se cântă după un imn, refren”), ce se repetă la sfârșitul fiecărui tropar. În funcție de această structură, se presupune că c. era cântat antifonic*, de un cântăreț (psalt* sau preot) căruia îi răspundea masa credincioșilor, cântând numai refrenul. Literele inițiale ale strofelor c. formează un acrostih* care redă alfabetul sau numele imnografrului*. A apărut, se pare, în sec. 6, fiind atribuit lui Roman Melodul. C. a dăinuit în liturghia* ortodoxă până în sec. 12, când a fost înlocuit prin canon (2). În forma actuală, păstrând numai două din strofele inițiale, se execută la utrenie *, după cântarea a șasea a canonului, fiind urmat de icos* și sinaxar. La început, c. era cunoscut sub denumirea de imn, psalm*, poem, laudă, primind denumirea actuală doar prin sec. 9. Din întregul c. s-au păstrat în cărțile de cult (începând cu sec. 10-11) numai două strofe, care sunt intercalate după cântarea a șasea a canoanelor utreniei, sub numele de c. și icos. Printre cele mai vechi c. sunt Ἡ Παρθένος σήμερον („Fecioara astăzi”) și cel al acatistului*, Tῇὑτερμάχῳ στρατηγῷ („Apărătoarei Doamne”), atribuite tot lui Roman Melodul. V. notație.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

condác, condace s. n. Cântare bisericească ortodoxă compusă dintr-o strofă poetică izolată, care figurează în Minei, Octoih și Triod și care se cântă după peasna a șasea a canoanelor, precum și la liturghie după troparele de la vohodul mic și în rânduiala laudelor mici (ceasuri, pavecerniță și mezonoptică). – Din sl. kondakŭ.

Intrare: condac (pl. -e)
condac (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condac
  • condacul
  • condacu‑
plural
  • condace
  • condacele
genitiv-dativ singular
  • condac
  • condacului
plural
  • condace
  • condacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)