10 definiții pentru concurentă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente.Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNT2, -Ă, concurenți, -te, s. m. și f. 1. (În orînduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în cîștig pe rivali. 2. Participant la concursurile sportive.

CONCURÉNT, -Ă adj. 1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

CONCURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

*concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCURÉNT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.)

CONCURENT s. 1. candidat, competitor. (~ la titlul de profesor.) 2. adversar, rival, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la sprint.) 3. emul, rival. (~ cuiva în cîmpul literaturii.)

Intrare: concurentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
  • concurentă
  • concurento
plural
  • concurentelor

concurent, -ă concurent (2) concurentă

  • 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: adversar, -ă rival un exemplu
    exemple
    • Firmă concurentă.
      surse: DLRLC
    • 1.1. matematică (Despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună.
      surse: DN
      • 1.1.1. Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Care tinde spre același rezultat.
      surse: DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Cauze concurente.
        surse: DEX '98 DLRLC
    • 1.3. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali.
      surse: DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: