CONCRETEȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza.

concretețe sf [At: DN³ / Pl: ~ți / E: it concretezza] Ceea ce este perceput cu simțurile Si: concretitudine.

CONCRETEȚE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza.

CONCRETEȚE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este concret; concretitudine. [< it. concretezza].

CONCRETEȚE s. f. caracter concret; concretitate, concretitudine. (< it. concretezza)

concretețe s. f. Caracterul a ceea ce este concret ◊ „În sfârșit, Poșta teatrului radiofonic a evidențiat ecoul altei inițiative a redacției: aceea de a transmite cât mai multe scenarii-document, incitante prin concretețea, dar și valoarea lor de simbol.” R.lit. 11 IV 74 p. 17. ◊ „[...] personajele au vigoare dramatică, nu vehiculează lozinci, trăiesc cu mare concretețe rezultatul dezastrului [...]” Săpt. 16 XI 84 p. 5 (din it. concretezza; DLI; DEX, DN3)

CONCRETEȚE f. rar Caracter concret. ~ea lucrării. /<it. concretezza

concretețe (livr.) s. f., art. concretețea, g.-d. art. concreteței

concretețe (livr.) s. f., art. concretețea, g.-d. art. concreteței

concretețe s. f., art. concretețea, g.-d. art. concreteței

concretețe s. f., g.-d. art. concreteții (concreteței); pl. -