14 definiții pentru conăcar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conăcar1 sm [At: IORGA, S. D. XII, 115 / Pl: ~i / E: conac + -ar] (Înv) Conacciu (1).

conăcar2 sm [At: SEVASTOS, N. 99 / V: ~nocar, ~ăcer, ~nac~ / E: colăcar (prin apropiere de conăcar1)] (Mol) Colăcar.

CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.

CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.

CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Regional) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, cînd pleacă după mireasă; tînăr călare în alaiul unei nunți. Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99.

CONĂCÁR ~i m. Flăcău care, în ziua nunții, însoțește mirele la casa miresei și rostește conăcăria. /cf. colăcar

conăcar m. 1. odinioară, cel ce îngrijia de gazda Domnului sau a boierilor, apoi a Turcilor cari călătoriau prin țară; 2. azi (conocar), nume moldovenesc al colăcerilor, cari pornesc călări înaintea mirelui spre a vesti părinților miresei, ca să îngrijească de gazdă sau conac pentru împăratul, care îndată va sosi cu suita sa.

conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári

conăcár s. m., pl. conăcári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONĂCÁR s. v. colăcar.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

conăcár, conăcári, s.m. 1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului când acesta mergea prin țară (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni în țările române). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții, colăcer.

Intrare: conăcar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conăcar
  • conăcarul
  • conăcaru‑
plural
  • conăcari
  • conăcarii
genitiv-dativ singular
  • conăcar
  • conăcarului
plural
  • conăcari
  • conăcarilor
vocativ singular
  • conăcarule
  • conăcare
plural
  • conăcarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conăcar

  • 1. regional Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: colăcar un exemplu
    exemple
    • Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. colăcar
    surse: DEX '98 DEX '09