20 de definiții pentru conăcar
din care- explicative (14)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONĂCAR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.
CONĂCAR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
conăcar2 sm [At: SEVASTOS, N. 99 / V: ~nocar, ~ăcer, ~nac~ / E: colăcar (prin apropiere de conăcar1)] (Mol) Colăcar.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
conăcar1 sm [At: IORGA, S. D. XII, 115 / Pl: ~i / E: conac + -ar] (Înv) Conacciu (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONĂCAR, conăcari, s. m. (Regional) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, cînd pleacă după mireasă; tînăr călare în alaiul unei nunți. Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONĂCAR ~i m. Flăcău care, în ziua nunții, însoțește mirele la casa miresei și rostește conăcăria. /cf. colăcar
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conăcar m. 1. odinioară, cel ce îngrijia de gazda Domnului sau a boierilor, apoi a Turcilor cari călătoriau prin țară; 2. azi (conocar), nume moldovenesc al colăcerilor, cari pornesc călări înaintea mirelui spre a vesti părinților miresei, ca să îngrijească de gazdă sau conac pentru împăratul, care îndată va sosi cu suita sa.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
conacar sm vz conăcar2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
conăcer sm vz conăcar2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
conocar sm vz conăcar corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
conocar m. Mold. V. conăcar.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
2) colăcár m. V. conăcar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
colăcér m. V. conăcar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
conocár, V. conăcar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
conăcar (înv., reg.) s. m., pl. conăcari
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
conăcar (reg.) s. m., pl. conăcari
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
conăcar s. m., pl. conăcari
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CONĂCAR s. v. colăcar.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conăcar s. v. COLĂCAR.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
conăcar, conăcari, s.m. 1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului când acesta mergea prin țară (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni în țările române). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții, colăcer.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
conăcar, conăcarisubstantiv masculin
- 1. Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: colăcar
- Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcăria. SEVASTOS, N. 99. DLRLC
-
etimologie:
- colăcar DEX '98 DEX '09