10 definiții pentru compătimire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.

COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.

compătimire sf [At: DRĂGHICI, R. 21/13-14 / Pl: ~ri / E: compătimi] 1 Manifestare a părerii de rău față de suferințele cuiva Si: (nob) compătimit1. 2 (Înv) Împărtășire a unei suferințe încercate de altcineva Si: compătimit1.

COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei. 1. Părere de rău, milă față de suferințele sau (Se nenorocirea cuiva. Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55. Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120. N-am avui parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60. Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41. 2. (Învechit) Suferință, durere împărtășită cu cineva. Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118.

COMPĂTIMÍRE s.f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; compasiune. [< compătimi].

compătimire f. mișcare sufletească care ne face simțitori la nenorocirea altuia, [Neologism format după fr. compassion].

*compătimíre f. Regret p. altu, compasiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri

compătimíre s. f. → pătimire


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPĂTIMÍRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

COMPATIMIRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

Intrare: compătimire
compătimire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compătimire
  • compătimirea
plural
  • compătimiri
  • compătimirile
genitiv-dativ singular
  • compătimiri
  • compătimirii
plural
  • compătimiri
  • compătimirilor
vocativ singular
plural

compătimire

  • 1. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: comizerație compasiune 4 exemple
    exemple
    • Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55.
      surse: DLRLC
    • Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120.
      surse: DLRLC
    • N-am avut parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60.
      surse: DLRLC
    • Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit Suferință, durere împărtășită cu cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi compătimi
    surse: DEX '09 DEX '98 DN