9 definiții pentru colțișor (bot.; -i)

colțișór [At: NEGRUZZI, S. I. 234 / Pl: ~i sm, ~oáre sn / E: colț + -ișor] 1-2 (Șhp) sn Colț (mic) Si: colțuleț, colțurel, colțușor. 2 sn Ornament în fonnă de tăieturi triunghiulare sau semicirculare festonate, pe marginea gulerului și a mânecilor (cămășii), a poalelor fustei, la o dantelă etc. 3 sn Ornament pe porțile țărănești constând dintr-un șir de pătrățele alternând cu triunghiuri. 4 sm (Bot; reg) Plantă erbacee din familia craciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșiatice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera).

COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera).Colț + suf. -ișor.

COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera).Colț + suf. -ișor.

colțișór1 (plantă) s. m., pl. colțișóri

colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre

colțișór (bot.) s. m., pl. colțișóri

COLȚIȘÓR ~i m. (diminutiv de la colț) Plantă erbacee cu flori violete-alburii ori gălbui, dispuse în inflorescențe umbeliforme. /colț + suf. ~ișor

colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.

colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).

Intrare: colțișor (bot.; -i)
colțișor (bot.; -i) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colțișor colțișorul
plural colțișori colțișorii
genitiv-dativ singular colțișor colțișorului
plural colțișori colțișorilor
vocativ singular
plural