17 definiții pentru colăcar colăcer


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colăcár sm [At: MARIAN, NA. 307 / V: ~loc~ / Pl: ~i / E: colac + -ar] 1 (Lpl) Părinții sau finii care aduc în dar colaci (1) nașilor. 2 (Gmț) Fecior de popă (care mănâncă mulți colaci (1). 3 Urător. 4 (Înv) Denunțător al unui hoț Cf colac (42), colăcaș (3).

COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.

COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.

COLĂCÁR, colăcari, s. m. 1. (La pl.) Părinții sau finii care aduc în dar colaci nașilor. 2. Persoană care însoțește nunta și spune orația obișnuită la nuntă; urător. În Transilvania, colăcarul și călărețul nu pot intra în ogradă. SEVASTOS, N. 92.

COLĂCÁR ~i m. pop. Persoană din alaiul de nuntă care duce colacii nașilor sau spune orația tradițională. /colac + suf. ~ar

1) colăcár m. (d. colac, plocon oferit la biserică). Iron. Epitet dat de călugărĭ preuților de lume, adică „mîncătorĭ de colacĭ”.

COLĂCÉR s. m. v. colăcar.

COLĂCÉR s. m. v. colăcar.

COLĂCÉR, colăceri, s. m. 1. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește nunta călare, escortînd pe mire și mireasă (sau numai pe mire). S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai. DELAVRANCEA, S. 57. Pe noi colăceri ne-alese: Cu mustățile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. 2. Persoană care spune orația obișnuită la nuntă; colăcar (2).

colăcer m. 1. flăcău de țăran care cheamă la nuntă; 2. pl. înainte-mergătorii mirelui, cari se duc de felicită pe mireasă: colăcerii se mai numesc și soli. [După colăcelul tradițional ce se oferă acestor trimiși ai mirelui (v. conăcar)].

conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári

colăcár s. m., pl. colăcári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLĂCÁR s. (reg.) brudaș, chemător, conăcar, crainic, pocânzeu, vătășel, vestitor, vornic, vornicel. (~ii însoțesc pe ginere la nunțile țărănești.)

COLĂCAR s. (reg.) brudaș, chemător, conăcar, crainic, pocînzeu, vătășel, vestitor, vornic, vornicel. (~ii însoțesc pe ginere la nunțile țărănești.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

colăcár, colăcari s. m. 1. (La pl.) Părinți sau fini care aduc în dar nașilor colaci. 2. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește călare alaiul nunții și rostește orația de nuntă la masă. [Var.: colăcér, s. m.]. – Din colac + suf. -ar.

Intrare: colăcar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcar
  • colăcarul
  • colăcaru‑
plural
  • colăcari
  • colăcarii
genitiv-dativ singular
  • colăcar
  • colăcarului
plural
  • colăcari
  • colăcarilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcer
  • colăcerul
  • colăceru‑
plural
  • colăceri
  • colăcerii
genitiv-dativ singular
  • colăcer
  • colăcerului
plural
  • colăceri
  • colăcerilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)