CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

clonc¹ [At: PANN, P.V. I, 4/9 / V: cloc i, (1) clonca i / E: fo] 1 i (Dore) Cuvânt care imită strigătul unor păsări, mai ales al cloștii. 2 sn Instrument auxiliar de pescuit cu care se produc, în apă, sunete ce atrag peștii spre undiță sau năvod.

clonc² sn [At: DA / Pl: ~uri / E: nct] (Buc) Umflătură.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

CLONC², cloncuri, s. n. Instrument format dintr-un băț puțin încovoiat și ascuțit pe ambele muchii, cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care atrag peștii din ascunzătorile lor către plase sau cîrlige. Pescarii stăteau aplecați spre fața apei și unul lovea valurile c-un clone, ca să cheme somnul în cîrlige. DUNĂREANU, CH. 131.

CLONC², cloncuri, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care sperie peștele, mai ales somnul, și îl gonește către plase sau cîrlige.

clonc n. undiță specială de pescuit somnul. [Origină necunoscută].

1) clonc n., pl. urĭ (d. clonc 2). Dun. Un băț scurt cu care pescariĭ izbesc apa producînd sunetu clonc ca să atragă somnu. Sunetu clonc: cloncu lișițelor care bat apa cu labele lor (Sadov. VR. 1928, 7-8, 9).

clonc² (unealtă pescărească) s. n., pl. cloncuri

clonc¹ (pop.) s. n., pl. cloncuri

clonc s. n., pl. cloncuri

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. ~ (cf. cloc)