CLEȘTAR², cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.

cleștar² sn [At: DAMÉ, T. 88 / Pl: ~e / E: clește + -ar] 1 (Înv) Clește special cu care se trag cercurile pe vasele din doage de lemn. 2 (Reg) Prăjini puse cruciș pe acoperiș pentru a-i mări rezistența. 3 (Reg) Unealtă de pescuit asemănătoare cu sacul, dar mai lungă și cu gura mai mare.

CLEȘTAR² (pl. -are) sn. 🔧 O unealtă a dogarului, numită și clește (🖼 1290).

CLEȘTAR², cleștare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se trag forțat cercurile la vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.

CLEȘTAR² ~i m. 1) Specie de organisme mici, având aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt. 2) Mic animal din clasa arahnidelor, care se hrănește cu făina cerealelor depozitate în magazii. /clește + suf. ~ar

CLEȘTAR³ ~e n. Unealtă de dogărie cu care se trag cercurile vaselor; clește. /clește + suf. ~ar

cleștar n. cleștele dogarului.

CLEȘTE sn. 1 🔧 Unealtă de fier de care se servește fieraru spre a ținea strîns fierul pe care-l lucrează, cu care se scot cuie, etc. (🖼 1291); Ⓕ: a socoate cuiva vorba cu ~le, a izbuti cu mare greutate să scoată cîteva vorbe răspicate din gura cuiva ¶ 2 🔧 Unealtă de fier cu care se sgîndărește focul din sobă și cu care se scot tăciunii aprinși (🖼 1291) ¶ 3 🏚 Piedica de oprit frîna, lanțul sau frînghia, de strîns roata de la moara de apă; de aci, Ⓕ: a strînge pe cineva în ~, a-l aduce la strîmtoare, a-i pune sula ’n coaste ¶ 4 🔧 Unealtă de lemn a tîmplarului, numită și „teasc”, „șurub” sau „crivală” ¶ 5 🔧 Cîrligul de la scaunul sau calul tîmplarului (🖼 1292) ¶ 6 🔧 Vîrtejul sau șurupul de la tejgheaua tîmplarului ¶ 7 🔧 O unealtă a dogarului = CLEȘTAR² ¶ 8 pl. 🐒 Incisivii de lapte ai calului, cari cresc în primele 6-8 zile, și cari sînt înlocuiți la vîrsta de 2-2 1/2 ani [vsl. klěšte].

CLEȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din două brațe articulate între ele și încovoiate la un capăt spre interior, care servește la apucarea, transportarea, întoarcerea etc. unei piese. ♦ Expr. A prinde (sau a apuca, a strînge) pe cineva (ca) în(tr-un) clește = a prinde pe cineva la strîmtoare; a-l încolți, a-l forță să cedeze. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a decide cu greu pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier cu care se ațîță focul și se scot tăciunii aprinși. 2. Nume dat picioarelor de dinainte ale racului; foarfece. – Slav (v. sl. klĕšta).

cleștar² (unealtă) s. n., pl. cleștare

cleștar² (unealtă) s. n., pl. cleștare

cleștar (unealtă) s. n., pl. cleștare

CLEȘTAR s. I. (TEHN.) clește. (Cu ~ul dogarul trage cercurile la butoaie.) II. (ZOOL.; Tyrogliphus farinae) păianjenul făinii.

CLEȘTAR s. (TEHN.) clește. (Cu ~ dogarul trage cercurile la butoaie.)