CLAVICULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule.

claviculă sf [At: KLOPȘTOCK, F. 179 / Pl: ~le / E: lat clavicula, fr clavicule] Fiecare din cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul.

* CLAVICULĂ (pl. -le) sf. 🫀 Fie-care din cele două oase lungi îndoite în formă de S, care leagă umerii de partea superioară a pieptului (🖼 1286) [fr.].

CLAVICULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule.

CLAVICULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase care leagă omoplații de stern.

CLAVICULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase care leagă omoplații de stern. – Lat. lit. clavicula (fr. clavicule).

CLAVICULĂ s.f. Os din centura scapulară care leagă omoplații de stern. [< fr. clavicule, cf. lat. clavicula].

CLAVICULĂ s. f. os din centura scapulară care leagă sternul de omoplat. (< fr. clavicule, lat. clavicula)

CLAVICULĂ ~e f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ce se articulează cu omoplații și cu sternul. [G.-D. claviculei] /<lat. clavicula, fr. clavicule

claviculă f. fiecare din cele două oase cari unesc partea superioară a umărului cu pieptul, numită popular lingura pieptului.

*clavículă f., pl. e (lat. clavicula, dim. d. clavis, cheĭe). Anat. Fie-care din cele doŭă oase care unesc peptu cu umeriĭ.

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

CLAVICULĂ s. (ANAT.) (prin Transilv.) puntea-umărului.

CLAVICULĂ s. (ANAT.) (prin Transilv.) puntea-umărului.