10 definiții pentru clanț (s.n.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

clanț [At: POGOR, HENR. 239 / V: ~a i, cleanț sn / Pl: (2) ~uri / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită sunetul produs de închiderea (repede și cu putere) a maxilarelor sau de lovirea a două piese metalice ale aceluiași ansamblu. 2 sn Cioc. 3 sn (Pfm; pex) Gură. 4 sn (Înv; îe) A ține ~ A face față într-o dispută. 5 sn (Pop; îc; pbl) Gură ~ă Vorbăreț. 6 (Trs) Încăierare.

CLANȚ2, clanțuri, s. n. Cioc; p. ext. (În glumă și peiorativ) gură. V. clonț. Te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi... ALECSANDRI, T. I 36. Să nu-ți aud clanțu. ALECSANDRI, T. I 338. ◊ Expr. A ține clanț = a se lupta cu vorba (într-o dispută, într-o controversă etc.), a ține piept. Am ajuns a putea ține clanț cu oricare avocat. ALECSANDRI, T. 257.

CLANȚ1 ~uri n. 1) (la păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; cioc; plisc. 2) depr. Organ al vorbirii; gură. ◊ A-și ține ~ul a-și închide gura; a tăcea. /Onomat.

clanț n. fam. gură: ținea clanț cu orice advocat AL. [V. clanță].

1) clanț n., pl. urĭ (cp. cu clanț 2 și cu cleanț). Nord. Clonț, cĭoc. A-țĭ ținea clanțu, a-țĭ ținea clonțu (gura). A te lua la clanț, a ținea clanț (cu cineva), a face gură, a-l combate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clanțuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLANȚ s. v. cioc, clonț, plisc.

Intrare: clanț (s.n.)
clanț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cla
  • clanțul
  • clanțu‑
plural
  • clanțuri
  • clanțurile
genitiv-dativ singular
  • cla
  • clanțului
plural
  • clanțuri
  • clanțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cla, clanțurisubstantiv neutru

  • 1. (La păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. prin extensiune glumeț peiorativ Organ al vorbirii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: gură
      • format_quote Te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi... ALECSANDRI, T. I 36. DLRLC
      • format_quote Să nu-ți aud clanțu. ALECSANDRI, T. I 338. DLRLC
    • chat_bubble învechit A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am ajuns a putea ține clanț cu oricare avocat. ALECSANDRI, T. 257. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.