10 definiții pentru clanț (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clanț [At: POGOR, HENR. 239 / V: ~a i, cleanț sn / Pl: (2) ~uri / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită sunetul produs de închiderea (repede și cu putere) a maxilarelor sau de lovirea a două piese metalice ale aceluiași ansamblu. 2 sn Cioc. 3 sn (Pfm; pex) Gură. 4 sn (Înv; îe) A ține ~ A face față într-o dispută. 5 sn (Pop; îc; pbl) Gură ~ă Vorbăreț. 6 (Trs) Încăierare.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

CLANȚ2, clanțuri, s. n. Cioc; p. ext. (În glumă și peiorativ) gură. V. clonț. Te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi... ALECSANDRI, T. I 36. Să nu-ți aud clanțu. ALECSANDRI, T. I 338. ◊ Expr. A ține clanț = a se lupta cu vorba (într-o dispută, într-o controversă etc.), a ține piept. Am ajuns a putea ține clanț cu oricare avocat. ALECSANDRI, T. 257.

CLANȚ1 ~uri n. 1) (la păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; cioc; plisc. 2) depr. Organ al vorbirii; gură. ◊ A-și ține ~ul a-și închide gura; a tăcea. /Onomat.

clanț n. fam. gură: ținea clanț cu orice advocat AL. [V. clanță].

1) clanț n., pl. urĭ (cp. cu clanț 2 și cu cleanț). Nord. Clonț, cĭoc. A-țĭ ținea clanțu, a-țĭ ținea clonțu (gura). A te lua la clanț, a ținea clanț (cu cineva), a face gură, a-l combate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri

clanț s. n., pl. clánțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLANȚ s. v. cioc, clonț, plisc.

clanț s. v. CIOC. CLONȚ. PLISC.

Intrare: clanț (s.n.)
clanț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cla
  • clanțul
  • clanțu‑
plural
  • clanțuri
  • clanțurile
genitiv-dativ singular
  • cla
  • clanțului
plural
  • clanțuri
  • clanțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clanț (s.n.)

  • 1. (La păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cioc (s.n.) clonț plisc
    • 1.1. prin extensiune glumeț peiorativ Organ al vorbirii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gură 2 exemple
      exemple
      • Te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi... ALECSANDRI, T. I 36.
        surse: DLRLC
      • Să nu-ți aud clanțu. ALECSANDRI, T. I 338.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie învechit A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Am ajuns a putea ține clanț cu oricare avocat. ALECSANDRI, T. 257.
        surse: DLRLC

etimologie: