8 definiții pentru clăncăit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLĂNCĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.

clăncăít sn [At: BĂLCESCU, M. V. 369/5 / V: ~ngăít / Pl: ~uri / E: clăncăi] Clăncăire.

CLĂNCĂÍT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.

CLĂNCĂÍT s. n. Acțiunea de a clăncăi și zgomotul produs de obiectele care clăncăiesc; clancăt. Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.

CLĂNCĂÍT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clăncăi

clăncăit (clăngăit) n. sunet de clopoței și sgomotul armelor ce se întreciocnesc: clăngăitul paloșelor BĂLC.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: clăncăit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clăncăit
  • clăncăitul
  • clăncăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • clăncăit
  • clăncăitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clăncăit

  • 1. popular Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clancăt un exemplu
    exemple
    • Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi clăncăi
    surse: DEX '09 DEX '98