CITADIN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino.

citadin, ~ă [At: ALAS 14 II 1937, 5/1 / Pl: ~i, ~e / E: fr citadin, it cittadino] (Liv) 1 a Orășenesc. 2-3 smf, a (Persoană) care locuiește în oraș Si: orășean.

CITADIN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino.

CITADIN, -Ă, citadini, -e, adj. (Franțuzism) De oraș. al orașului, orășenesc. ♦ (Substantivat) Persoană care locuiește în oraș; orășean.

CITADIN, -Ă adj. De oraș, al orașului, orășenesc. // s.m. și f. Locuitor al unui oraș; orășean. [< it. cittadino].

CITADIN, -Ă I. adj. de oraș, orășenesc. II. s. m. f. locuitor al unui oraș; orășean. (< fr. citadin, it. cittadino)

CITADIN² ~ă (~i, ~e) livr. Care ține de oraș; propriu orașului; orășenesc; urban. Construcții ~e. /<fr. citadin, it. cittadino

citadin adj. m., s. m., pl. citadini; adj. f., s. f. citadină, pl. citadine

citadin adj. m., s. m., pl. citadini; adj. f., s. f. citadină, pl. citadine

citadin adj. m., s. m., pl. citadini; f. sg. citadină, pl. citadine

CITADIN adj. v. orășenesc, urban.

citadin adj. v. ORĂȘENESC. URBAN.