cirip² i [At: LM / V: ce~ / E: ns cf ciripi] 1 Sunet care imită ciripitul păsărilor și, mai ales, al puilor lor. 2 (Îvp; îcs) De-a ~ Joc de copii la care se apucă unii pe alții de dosul mâinii, ciupindu-se de piele și săltând astfel în sus și în jos ritmic strigând mereu „cirip-cirip”.

CIRIP-CIRIP! interj. Imită ciripitul păsărilor.

CIRIP interj. (Uneori repetat) Onomatopee care imită ciripitul păsărilor și mai ales al puilor de păsări. De-a cirip-cirip =joc de copii, la care se apucă unii pe alții de dosul mîinii, repetînd mereu «cirip-cirip». Nu era tot aceeași Irinel cu care mă jucasem d-a «cirip-cirip»? DELAVRANCEA, H. T. 58.

CIRIP interj. Cuvînt care imită sunetul caracteristic al păsărelelor ♦ De-a cirip-cirip = joc de copii, la care jucătorii se apucă unii pe alții de dosul palmei, repetînd mereu «cirip-cirip». – Onomatopee.

CIRIP interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita sunetele scoase de unele păsări). /Onomat.

cirip! int. imită glasul puilor de păsări. [Onomatopee].

cirip/cirip-cirip interj.

cirip/cirip-cirip interj.

cirip interj. – Imită piuitul păsărilor. – Var. ciric. Creație expresivă, care coincide cu sl. čirikati (Berneker 157), mag. csiripelni, „a piui,” țig. čirikló „pasăre”, germ. zirpen „a cînta greierii” (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer, Dacor., III, 648 și DAR. Der. cirip-cirip, interj. (nume de joc de copii); cirică, s. f. (același joc); cirica, vb. (a juca acest joc); ciricăi, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich, Cons., 53, îl derivă din țig. čiriklo „pasăre”, cf. Graur 139; ciripi, vb. (a piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491, îl deriva din mag. și Pascu, Etimologii, 21 (și Lat., 266), de la un lat. tinniulare, care nu pare posibil; ciripeală, s. f. (piuit, cîntec de păsări); ciripit, s. n. (piuit); ciripiu, adj. (cîntător, gureș); ciripitor, adj. (cîntător); ciurlica, vb. (a piui). Din țig. čirikli, f. de la čirikló „pasăre”, derivă ciricliu, s. m. (poreclă a țiganilor), cf. Graur 139.