cioplire sf [At: ALECSANDRI, T. 183 / Pl: ~ri / E: ciopli] 1 Tăiere a unei bucăți de lemn Si: cioplit¹ (1), cioplitură (1). 2 Subțiere a unei bucăți de lemn (sau a unui băț, a unei ramuri) Si: cioplit¹ (2). 3 Scurtare a unei bucăți de lemn (sau a unui băț, a unei ramuri) Si: cioplit¹ (3). 4 Desprindere, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, de așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare Si: cioplit¹ (4). 5 (Fig; gmț) Bârfă. 6 (Fig) Batjocură. 7 Tăiere a pietrei cu dalta Si: cioplit¹ (7). 8 (Înv) Sculptură. 9 Scobire a pietrei, metalelor etc. Si: cioplit¹ (9). 10 (Înv) Modelare a lutului Si: cioplit¹ (12). 11 (Nob) Prășire. 12 (Fig) Revizuire a unei lucrări Si: cioplit¹ (12). 13 (Fig) Îmbunătățire (stilistică, de exprimare etc.) adusă unei lucrări (literare, științifice etc.) Si: cioplit¹ (13), cizelare. 14 (Fig; d. oameni) Deprindere a unor maniere civilizate Si: cioplit¹ (14), cizelare, cultivare. 15 (Fig) Educație.

CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a ciopli. Cioplirea pietrelor.

cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri

cioplíre s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri

CIOPLÍRE s. 1. cioplit, strujire, strujit. (~ a lemnului cu barda.) 2. v. sculptare.

CIOPLÍRE s. v. cultivare, rafinare, stilare.

CIOPLIRE s. 1. cioplit, strujire, strujit. (~ a unui lemn cu barda.) 2. cioplit, săpare, săpat, sculptare, sculptat, tăiat, tăiere, (înv.) săpătură. (~ unui bloc de marmură.)

cioplire s. v. CULTIVARE. RAFINARE. STILARE.