CINETICĂ s. f. Ramură a mecanicii, care se ocupă cu studiul legilor tuturor fenomenelor fizice bazate exclusiv pe mișcarea materiei.

CINETICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază legile mișcării, ținînd seama de masa corpurilor și de forțele care le pun în mișcare. [Gen. -cii. / cf. fr. cinétique].

CINETICĂ f. Ramură a fizicii care studiază legile mișcării corpurilor, ținând cont de forțele care acționează asupra lor. ~ chimică. /<fr. cinétique

cinetic, ~ă [At: ENC. TEHN. I, 94 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr cinétique] 1 a Care ține de mișcare. 2 a Privitor la mișcare. 3 a (Îs) Energie ~ă Energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 4 sf Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei Si: cinematică (1). 5 sf (Îs) ~ă chimică Ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții.

CINETIC, -Ă I. adj. referitor la mișcare. ♦ energie ~ă = a) energie dezvoltată de un corp în mișcare; b) energie rezultată în urma procesului de dezasimilație; artă ~ă = artă care atribuie mișcării reale aceeași importanță estetică precum formei, culorii, liniei și compoziției. II. s. f. 1. ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 2. studiu al vitezei reacțiilor chimice. (< fr. cinétique, gr. kinetikos)

cinemátic, -ă adj. (din vgr. kínema, kinématos, mișcare, pin anal. cu sistematic). Motor, mișcător, relativ la mișcare. S. f., pl. ĭ. Mat. Acea parte a mecaniciĭ care studiază proprietățile geometrice ale mișcăriĭ fără a se interesa de forțele care o produc. V. dinamic. – Și cinetic.

cinetică s. f., g.-d. art. cineticii

cinetică s. f., g.-d. art. cineticii

cinetică s. f., g.-d. art. cineticii