12 definiții pentru cină ciună


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ci sf [At: CORESI, EV. 414/1 / V: ciu / Pl: ~ne și (înv) ~ni / E: lat cena] 1 Masă de seară. 2 Mâncare consumată la cină (1). 3 Mâncare pregătită pentru cină (1). 4 (Pex) Dineu. 5 (Pex) Supeu. 6 (Îs) ~na cea de taină Masa Mântuitorului cu apostolii săi, la care a fost instituită taina sfintei euharistii. 7 (Îs) ~na Domnului (sau cea dulce) Sfânta euharistie. 8 (Îs) ~na mortului (sau de apoi) Parastas. 9 (Ban; îs) ~na ursitelor Cină (1) pregătită de moașă a treia seară după nașterea copilului. 10 (Înv; îs) ~na mică Masă care are loc în jurul orei 4 după-amiaza. 11 (Înv; îs) ~na cea bună Masă între orele 9-10 seara. 12 (Înv; îs) ~na mare Masă între orele 10-11 noaptea. 13-16 (Pex) Oră la care se obișnuiește să se ia cina (1,10-12).

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena.

CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.

CÍNĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33.

CÍNĂ ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se servește masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena

cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA].

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea.Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.

Intrare: cină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ci
  • cina
plural
  • cine
  • cinele
genitiv-dativ singular
  • cine
  • cinei
plural
  • cine
  • cinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciu
  • ciuna
plural
  • ciune
  • ciunele
genitiv-dativ singular
  • ciune
  • ciunei
plural
  • ciune
  • ciunelor
vocativ singular
plural