CIMENTARE¹, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta.

cimentare sf [At: GHICA, S. 647 / V: cem~, țem~, țim~ / Pl: ~tări / E: cimenta] 1-7 Întărire cu ciment (1, 3-8) Si: cimentat¹, cimentuire, cimentuit¹. 8 (Fig) Consolidare.

CIMENTARE, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta.

CIMENTARE, cimentări, s. f. 1. Acțiunea de a cimenta (1). 2. Fig. întărire, consolidare. Sindicatele de salariați agricoli joacă un rol important în cimentarea alianței dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. REZ. HOT. I 50. Cimentarea și adîncirea colaborării între popoare exprimă conștiința crescîndă a intereselor lor comune. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2723.

CIMENTARE s.f. Acțiunea de a (se) cimenta și rezultatul ei. [< cimenta].

cimentare (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentării; pl. cimentări

cimentare¹ (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentării; pl. cimentări

cimentare s. f., g.-d. art. cimentării; pl. cimentări

CIMENTARE s. v. consolidare, întărire, strângere.

cimentare s. v. CONSOLIDARE. ÎNTĂRIRE. STRÎNGERE.

cimentare, zonă de ~, (engl. = cimentation, ~ zone) → alterare.

CIMENTÁRE (< fr.) s. f. Injectare sub presiune a unei suspensii de ciment în pămînt, în materiale de construcții fisurate sau roci dezagregate ori fisurate pentru consolidarea sau impermeabilizarea acestora. ♦ Cimentarea rocilor = consolidarea rocilor prin pătrunderea unui liant în golurile și fisurile acestora, în mod natural în zăcămînt sau artificial prin injectarea unui mortar de ciment prin găuri de sondă.