cezar sm [At: EMINESCU, P. 121 / V: cesar, che / A: cezar / Pl: ~ri / E: lat Caesar] 1 Împărat roman (la început din familia lui Iuliu Caesar). 2 (Pex) Împărat.

* CEZAR... = CESAR...

CEZAR, cezari, s. m. Titlu dat primilor împărați romani; p. ext. împărat. Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O.I 61. ◊ Fig. [Oltul] adună în drumul lui, ca un cezar acvatic, tot ceea ce i se cuvine. BOGZA, C. O. 106. – Accentuat și: cezar.

CEZAR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. ext. împărat. [Acc. și: cezar] – Lat. lit. caesar.

CEZAR s.m. Titlu dat împăraților romani după numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) împărat. [< Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Romă].

CEZAR s. m. titlu dat împăraților romani; (p. ext.) împărat. (< lat. caesar, fr. césar)

CEZAR ~i m. 1) (în Roma antică; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; suveran; monarh; rege; rigă. 2) Moștenitor imperial. /<lat. caesar

Cezar m. 1. titlu dat împăraților romani după August; 2. calificarea monarhilor cari au titlu de împărat (în special a lui Napoleon): Cezarul trece palid în gânduri adâncit EM.

AUT CAESAR, AUT NIHIL (lat.) = Sau împărat, sau nimic. Aceste vorbe le-ar fi spus Cezar Borgia. E deviza unui om ambițios.

cezar (împărat) s. m., pl. cezari

cezar (împărat) s. m., pl. cezari

cezar s. m., pl. cezari

cezar (-ri), s. m. – Împărat. Lat. Caesar (sec. XIX). – Der. cezarian, adj.; cezaricesc, adj. (înv., imperial), tradus din germ. kaiserlich (sec. XVIII); cezarocrăesc, adj. (înv., care aparține sau se referă la împăratul Austriei și rege al Ungariei), traducere a ferm. kaiserlich-königlich.

CEZAR s. v. împărat.

cezar s. v. ÎMPĂRAT.

Here was a Caesar! (engl. „Acela a fost un Cezar!) – Exclamația aceasta din Iuliu Cezar de Shakespeare (act. III, sc. 2) este pusă în gura lui Antoniu, urmașul lui Cezar. Adesea e însoțită și de propoziția următoare, care o luminează și o completează pe prima, și anume: When comes such another?, tradusă de Tudor Vianu (vezi Shakespeare: Opere, vol. 2, pag. 345): ”Oare cînd asemenea cu el veni-va altul?" Înțelesul inițial e că Cezar s-a purtat ca un Cezar, adică împărătește. Dar cu timpul înțelesul s-a lărgit și expresia se aplică, după moartea sau după apusul unui om care nu va găsi atît de curînd un egal continuator. LIT.