cezár sm [At: EMINESCU, P. 121 / V: cesár, che / A: cézar / Pl: ~ri / E: lat Caesar] 1 Împărat roman (la început din familia lui Iuliu Caesar). 2 (Pex) Împărat.

CÉZAR, cezari, s. m. Titlu dat primilor împărați romani; p. ext. împărat. Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O.I 61. ◊ Fig. [Oltul] adună în drumul lui, ca un cezar acvatic, tot ceea te i se cuvine. BOGZA, C. O. 106. – Accentuat și: cezár.

CÉZAR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. ext. împărat. [Acc. și: cezár] – Lat. lit. caesar.

CEZÁR s.m. Titlu dat împăraților romani după numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) împărat. [< Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Romă].

CEZÁR s. m. titlu dat împăraților romani; (p. ext.) împărat. (< lat. caesar, fr. césar)

CEZÁR ~i m. 1) (în Roma antică; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; suveran; monarh; rege; rigă. 2) Moștenitor imperial. /<lat. caesar

Cezar m. 1. titlu dat împăraților romani după August; 2. calificarea monarhilor cari au titlu de împărat (în special a lui Napoleon): Cezarul trece palid în gânduri adâncit EM.

Cézar (împărat roman)/(lat.) Caesar [pron. césar] (Cae-sar) s. propriu m.

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezár s. m., pl. cezári

CEZÁR s. v. împărat.

cezar s. v. ÎMPĂRAT.

cézar (-ri), s. m. – Împărat. Lat. Caesar (sec. XIX). – Der. cezarian, adj.; cezaricesc, adj. (înv., imperial), tradus din germ. kaiserlich (sec. XVIII); cezarocrăesc, adj. (înv., care aparține sau se referă la împăratul Austriei și rege al Ungariei), traducere a ferm. kaiserlich-königlich.